• social

    Arta de a da

      Într-un interviu, o prezentatoare tv declara că nu mai este ataşată de lucruri  materiale. A fost întrebată dacă şi-ar da maşina. A răspuns afirmativ şi a adăugat că a dat-o de multe ori cu imprumut. I s-a precizat: nu să îşi dea maşina cu imprumut, ci de tot. Răspunsul a fost că oamenii trebuie să muncească pentru a obţine ceea ce îşi doresc şi că lucrurile obţinute gratis nu sunt apreciate. Ascultând-o, am aprobat-o parţial. Da, este adevarat că sunt oameni care nu apreciază lucrurile obţinute făra efort, ba, mai mult, au impresia că li se cuvin. Însă din răspuns se desprindea ceva: prezentatoarea tv nu era pregatită, aşa…

  • psihologie

    Persoanele cu sindrom Down nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi

    Oricine este interesat să citească despre sindromul Down va afla că este o afecţiune cromozomială ce constă în prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, cu o simptomatologie foarte complexă (hipotonie musculară, hiperextensibilitate articulară, reflex retulian slab, anomalii oculare, hipoacuzie, malformaţii congenitale cardiovasculare, anomalii digestive etc.). Evident, există atât descrieri sumare, cât şi descrieri ample. Însă aproape fără excepţie, descrierile conţin informaţia că persoanele cu sindrom Down au retard mintal şi prezintă riscul ca după primii ani de viaţă să le scadă coeficientul de inteligenţă (IQ). Cu alte cuvinte, dacă retardul mintal a fost mediu, acesta poate deveni sever. La o primă vedere, este descuranjant pentru oricine îşi doreşte copii  să citească…

  • psihologie

    Despre mult prea folositul îndemn „Ieşi din zona de confort”

    Unde mă întorc tot aud un îndemn care sună mai degrabă ca o somare: „Ieşi din zona de confort!” Mă somează (ne somează), verbal şi in scris, atât psihologi, cât şi nepsihologi, să îmi părăsesc (să ne părăsim) zona de confort, de parcă s-au vorbit să îşi facă din asta un crez pentru care să se jertfească până la unul. În fond,  ce este cu acest obsesiv strigăt la unison pentru ca întreaga omenire să iasă din zona ei de confort? Din punctul meu de vedere este o temă falsă. Nu din zona de confort ar trebui să iasă o persoană, adică tocmai din ceea ce îi aduce echilibru psihic,…

  • social

    Ura noastră cea de toate zilele

    În copilărie am aflat că mai popor ca poporul român nu exista pe pământ: ospitalier, săritor la nevoie, harnic nevoie mare, creştin. De-a lungul timpului mi-am dat seama cu tristeţe că tabloul creionat în mintea mea de copil cu ajutorul cărţilor pline de doctrină comunistă era unul idealizat şi atât. Poporul român nu este mai popor decât altele. Nu este mai cu moţ, ba dimpotrivă, moţul lipseşte aproape cu desăvârşire. Românii se cocoşesc doar între ei şi sunt mai puţin cocoşi tocmai atunci când poate „interesul naţional” o cere. Ne dăm şuturi în fund unii altora, flegme între ochi, ne înjurăm de mamă din te miri ce şi ne dorim…

  • social

    Cu toţii la panoul de… (dez)onoare

    Nu ştiu cum mai este acum, dar „pe vremea mea”, elevii premianţi apăreau cu fotografie, nume, prenume, clasă la panoul de onoare al şcolii. Un adevărat motiv de mândrie, că doar acesta era şi scopul. Orice recunoaştere a unui merit este binevenită. Recunoaşterea, ca şi gratificaţia, stimulează, impulsionează, este foarte adevărat că şi măreşte distanţa între cei merituoşi şi cei consideraţi mai puţin merituoşi. Soluţia este ca şi cei din urmă să beneficieze de partea lor de impulsionare. Probabil că decidenţii din instituţia numită ANAF au fost pe vremea şcolarizării lor nişte mândri premianţi. Şi, tot probabil, pe atunci se simţeau frustraţi şi afectaţi în orgoliul lor de premianţi că…

  • psihologie,  social

    Copiii de azi, adulţii de mâine (II)

      Episodul 2: Tudor Tudor are în jur de 6 ani. Urcă în autobuz – cum altfel? – de mână cu mama lui. Se strecoară dibaci printre călători şi se aşază pe scaun. Ţine în mână o revistă cu supereroi, dar vrea şi jucăria ataşată revistei pe care a pus-o mama în poşetă pentru mai multă siguranţă. De aceea, îl atenţionează că dacă îi dă jucăria va trebui să aibă grijă să nu o piardă în autobuz. Tudor se răzgândeşte. Nu mai vrea jucăria. Deschide revista şi începe să silabisească. Două staţii o ţine într-o silabisire. Pare captivat de poveste. Se opreşte şi cere din nou jucăria. Mama i-o dă,…

  • psihologie,  social

    Copiii de azi, adulţii de mâine (I)

    Episodul 1: Andrei Andrei urcă în autobuz cu bunicii. Se aşază cu bunicul pe locurile duble, bunica stă în picioare cu sacoşele în mână. Bunicul pare mândru de Andrei, care are în jur de 4 – 5 ani. Mă uit la el şi îi admir făţuca frumuşică, ochii vioi, mina de copil cuminte. Pare un copil crescut cu iubire, care se bucură de multă atenţie acasă, un răsfăţat al familiei. La un moment dat i se adresează bunicii: „Dă-mi să ţin şi eu ceva.” Mă bucur în sinea mea că Andrei, deși atât de mic, este grijuliu cu bunica. Bunica vrea să îi întindă sacoşa transparentă prin care se văd…

  • social

    Despre legea antifumat sau ce bine că românii nu sunt japonezi

    Ascultam aseară nişte domni care dezbăteau cu patos, într-un studio tv, legea antifumat. Moderatorul era aproape convins că românii fumători nu vor lăsa lucrurile aşa, că este un drept al lor să fumeze. Unul dintre invitaţi era de părere că este absurd să bei cafea sau orice alt lichid cald sau rece fără să fumezi, adică în fumatul asociativ constă, de fapt, plăcerea. Alt invitat considera că dacă legea ar fi fost respectată, adică spaţiile să fi fost delimitate corespunzător, nu ar mai fi existat nicio problemă. După zece minute am schimbat postul. „Dezbaterea” mă plictisea. Desigur, în vreo două luni va exista o categorie favorizată şi o alta defavorizată.…

  • psihologie,  social

    Viaţa cu dislexia

    De curând am văzut un documentar al cărui titlu în original este Journey into dyslexia, dar a fost tradus în româneşte Viaţa cu dislexia. Mi-am spus: Hai, să mă uit, sigur nu am ce pierde. Şi nu am avut, dimpotrivă, am avut de câştigat. Filmul nu se vrea neapărat unul didactic, ci mai degrabă se vrea a se arăta latura umană prin mărturiile copiilor şi adulţilor care se confruntă cu această tulburare. Totodată este un semnal de alarmă pentru societate (indiferent de societate) care are tendinţa de a marginaliza şi discrimina pe oricine nu se înscrie în normele trasate de ea. Sunt aduşi în prim-plan protagoniştii dislexici care vorbesc despre…

  • psihologie,  social

    Când victima este expusă la televizor

    Din ce în ce mai des în ultima vreme sunt prezentate de către presă cazuri ale unor persoane care au suportat abuzuri sau continuă să le suporte, trăgându-se astfel un semnal de alarmă asupra unor probleme grave care privesc întreaga societate. Au apărut dezbateri absolut fireşti şi necesare despre ceea ce se poate face constructiv în acest sens. Unii dintre politicieni au avut de asemenea reacţii şi au declarat că trebuie să fie optimizate legile, mărite pedepsele pentru cei care comit abuzuri (în special pentru cazurile de agresiune fizică), găsite soluţii pentru protejarea vicitimelor etc. Desigur, reacţiile sunt bune, dar orice intenţie oricât de bună îşi pierde valoarea atunci când…

    Comentariile sunt închise pentru Când victima este expusă la televizor