• social

    Curiozitatea societății sau curiozitatea la români

    Nu de puține ori am auzit cum că omul nu poate trăi altfel decât într-o conexiune cu alți oameni și că de cele mai multe ori succesul și fericirea sa se află în raport direct cu rețeaua socială pe care și-a creat-o de-a lungul timpului. Desigur, cu cât avem rețele familiale și de prietenie mai consistente, cu atât și viața ne este mai consistentă pe aceste paliere. Totuși, în ultimii ani există un fel de nemulțumire în ceea ce privește societatea actuală din cauză că a devenit din ce în ce mai individualistă, mai superficială, mai puțin empatică, și că în ciuda rețelelor de socializare în care se împărtășește cel…

  • social

    Gânduri de luni

    Fiecare zi trăită în această țară este o provocare. Da, știu, e un truism. Dar nu m-am putut abține. De fapt, fiecare zi trăită în această țară reprezintă un veritabil spectacol… kitsch. Un dat în stambă și o ridicare a poalelor. Trec într-o singură zi prin toate stările repetate paroxistic ca într-o buclă: râs, deznădejde, optimism, pesimism, nervozitate, revoltă, încredere, derută, confuzie, iluzie. Iluzia că următoarea zi va fi altfel. Și nu este aproape niciodată altfel. Mă lovesc de realitatea pe care mi-o livrează trăitul sau, mai bine spus, supraviețuitul în această țară: mitocănia, indiferența, urâciunea, ignoranța, mizeria. Mă uit în jur și totul stă parcă să cadă, să se…

  • social

    Mici dorințe pentru 2018

    A trecut și nebunia lunii decembrie. Am stat cât de mult am putut închisă în casă din cauză de aglomerație, de petarde, de urât de București în această perioadă. M-am îmbâcsit cu colinde lălăite la tv, insuportabil de ascultat atât de multe zile și de emisiuni cu parapsihologi, numerologi, astrologi, catastrofologi care mai de care mai agramați, cu limbi poticnite în cuvinte inexistente, cum ar fi empatat, care se voia a însemna empatizat. Din păcate, moderatorii nu făceau nici ei notă discordantă. M-am refugiat cât de mult am putut în Netflix și alte activități relaxante, că deh, eram într-un soi de dolce far niente, încercând să fac abstracție de potopul…

  • social

    Validarea prin like, cotarea cu stele

    Am văzut, cu câteva luni în urmă, un serial al cărui titlu este Black Mirror și pe care l-am devorat cap-coadă, de la primul sezon până la ultimul, în vreo două zile – am făcut, cum s-ar zice, binging. Prin ce este special acest serial? Prin faptul că pornește de la realitatea virtuală în care am început să trăim și o duce mulți pași mai încolo. La o primă vedere pare imposibil, o exagerare să ne îndreptăm spre ceea ce se întâmplă în serial. Nu este, pentru că în multe privințe suntem deja acolo. De exemplu, în seria a treia există un episod Nosedive, care tratează subiectul ratingului pe rețelele…

  • social

    Femeia și unul dintre paradoxurile vieții ei

    De-a lungul vieții, ființa umană trece prin dezvoltare și maturizare, stadii absolut necesare evoluției sale. Stă mult în faza de copilărie, destul de puțin în cea de tinerețe și maturitate și iarăși mult în ultima fază: bătrânețea. Văzută de la o distanță de câțiva pași, împărțeala aceasta pare puțin cam nedreaptă. Omului îi ia mult să crească, tinerețea trece în zece-cincisprezece ani, maturitatea tot pe acolo, bătrânețea pare nesfârșită. În copilărie bunica mea mi-a spus: Omul se culcă seara tânăr, iar dimineața se trezește mai bătrân. Pe atunci, când credeam că nu voi mai ieși niciodată din vârsta copilăriei, vorbele acestea mi se păreau interesante, dar fără să mă atingă…

  • social

    Despre libertatea de a călători

    Nimic nu pare a fi mai cool în zilele noastre decât să călătorești oriunde și oricând. Norocoșii cărora li se întâmplă asta le împărtășesc altora  despre călătoriile lor și experiențele trăite. Mai puțin norocoșii împărtășesc la rându-le visurile lor de călătorie. Dacă s-ar face o statistică, am o presimțire că cel puțin 5 din 10 oameni și-ar dori să aibă un job care să le dea libertatea de a călători măcar pentru un timp. Cât despre mine, mi-am dat seama că vreau să trăiesc într-un loc care îmi place și să călătoresc doar din când în când. Nu mi-am făcut însă niciodată planuri de călătorie dinainte. Ba chiar mi s-a…

  • social

    Bucureştiul meu iubit

      Cu ceva ani în urmă, un profesor a întrebat de unde suntem cei care participam la cursul său. Într-o proporţie covârşitoare, colegii mei proveneau din toate colţurile ţării, ba chiar aveam şi o colegă din Chişinău. Ţin minte că una dintre colege a fost foarte vehementă la adresa bucureştenilor, pe care i-a catalogat „ai dracu’”, iar despre Bucureşti a spus că este un oraş aglomerat şi murdar și că nu îi place deloc. Când mi-a venit rândul, nu m-am putut abţine şi mi-am taxat colega spunându-i că bucureştenii sunt, de fapt, cei veniţi ca ea, te miri de pe unde, iar Bucureştiul este aglomerat şi murdar „datorită”  lor, şi…

  • social

    Arta de a da

      Într-un interviu, o prezentatoare tv declara că nu mai este ataşată de lucruri  materiale. A fost întrebată dacă şi-ar da maşina. A răspuns afirmativ şi a adăugat că a dat-o de multe ori cu imprumut. I s-a precizat: nu să îşi dea maşina cu imprumut, ci de tot. Răspunsul a fost că oamenii trebuie să muncească pentru a obţine ceea ce îşi doresc şi că lucrurile obţinute gratis nu sunt apreciate. Ascultând-o, am aprobat-o parţial. Da, este adevarat că sunt oameni care nu apreciază lucrurile obţinute făra efort, ba, mai mult, au impresia că li se cuvin. Însă din răspuns se desprindea ceva: prezentatoarea tv nu era pregatită, aşa…

  • social

    Ura noastră cea de toate zilele

    În copilărie am aflat că mai popor ca poporul român nu exista pe pământ: ospitalier, săritor la nevoie, harnic nevoie mare, creştin. De-a lungul timpului mi-am dat seama cu tristeţe că tabloul creionat în mintea mea de copil cu ajutorul cărţilor pline de doctrină comunistă era unul idealizat şi atât. Poporul român nu este mai popor decât altele. Nu este mai cu moţ, ba dimpotrivă, moţul lipseşte aproape cu desăvârşire. Românii se cocoşesc doar între ei şi sunt mai puţin cocoşi tocmai atunci când poate „interesul naţional” o cere. Ne dăm şuturi în fund unii altora, flegme între ochi, ne înjurăm de mamă din te miri ce şi ne dorim…

  • social

    Cu toţii la panoul de… (dez)onoare

    Nu ştiu cum mai este acum, dar „pe vremea mea”, elevii premianţi apăreau cu fotografie, nume, prenume, clasă la panoul de onoare al şcolii. Un adevărat motiv de mândrie, că doar acesta era şi scopul. Orice recunoaştere a unui merit este binevenită. Recunoaşterea, ca şi gratificaţia, stimulează, impulsionează, este foarte adevărat că şi măreşte distanţa între cei merituoşi şi cei consideraţi mai puţin merituoşi. Soluţia este ca şi cei din urmă să beneficieze de partea lor de impulsionare. Probabil că decidenţii din instituţia numită ANAF au fost pe vremea şcolarizării lor nişte mândri premianţi. Şi, tot probabil, pe atunci se simţeau frustraţi şi afectaţi în orgoliul lor de premianţi că…