• Unde se duc planurile de viitor, când se duc? Și cum le aducem înapoi?
    păreditorial

    Unde se duc planurile de viitor, când se duc? Și cum le aducem înapoi?

    Acum câteva luni bune, m-am hotărât să mă reapuc de scris pe bloguri. Mi-am cumpărat un laptop foarte mic și, deci, foarte portabil, pe care aveam de gând să-l iau la subraț și să plec prin diverse locuri în căutarea inspirației. Un parc, un Starbucks, un McD, o bancă pe o alee… cam orice colțișor în care mă puteam așeza-n popou și scrie la micuțul laptop. Ideea a murit în fașă, ca multe altele. Ba m-am luat cu alte treburi, ba mi-a fost lene, ba n-am văzut rostul demersului (cine mai citește bloguri în epoca asta, când butonatul pe Facebook e sportul favorit la nivel planetar?). M-am ales doar cu…

  • Bucureştiul meu iubit
    social

    Bucureştiul meu iubit

      Cu ceva ani în urmă, un profesor a întrebat de unde suntem cei care participam la cursul său. Într-o proporţie covârşitoare, colegii mei proveneau din toate colţurile ţării, ba chiar aveam şi o colegă din Chişinău. Ţin minte că una dintre colege a fost foarte vehementă la adresa bucureştenilor, pe care i-a catalogat „ai dracu’”, iar despre Bucureşti a spus că este un oraş aglomerat şi murdar și că nu îi place deloc. Când mi-a venit rândul, nu m-am putut abţine şi mi-am taxat colega spunându-i că bucureştenii sunt, de fapt, cei veniţi ca ea, te miri de pe unde, iar Bucureştiul este aglomerat şi murdar „datorită”  lor, şi…

    Comentariile sunt închise pentru Bucureştiul meu iubit
  • Persoanele cu sindrom Down nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi
    psihologie

    Persoanele cu sindrom Down nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi

    Oricine este interesat să citească despre sindromul Down va afla că este o afecţiune cromozomială ce constă în prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, cu o simptomatologie foarte complexă (hipotonie musculară, hiperextensibilitate articulară, reflex retulian slab, anomalii oculare, hipoacuzie, malformaţii congenitale cardiovasculare, anomalii digestive etc.). Evident, există atât descrieri sumare, cât şi descrieri ample. Însă aproape fără excepţie, descrierile conţin informaţia că persoanele cu sindrom Down au retard mintal şi prezintă riscul ca după primii ani de viaţă să le scadă coeficientul de inteligenţă (IQ). Cu alte cuvinte, dacă retardul mintal a fost mediu, acesta poate deveni sever. La o primă vedere, este descuranjant pentru oricine îşi doreşte copii  să citească…

    Comentariile sunt închise pentru Persoanele cu sindrom Down nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi
  • Ura noastră cea de toate zilele
    social

    Ura noastră cea de toate zilele

    În copilărie am aflat că mai popor ca poporul român nu exista pe pământ: ospitalier, săritor la nevoie, harnic nevoie mare, creştin. De-a lungul timpului mi-am dat seama cu tristeţe că tabloul creionat în mintea mea de copil cu ajutorul cărţilor pline de doctrină comunistă era unul idealizat şi atât. Poporul român nu este mai popor decât altele. Nu este mai cu moţ, ba dimpotrivă, moţul lipseşte aproape cu desăvârşire. Românii se cocoşesc doar între ei şi sunt mai puţin cocoşi tocmai atunci când poate „interesul naţional” o cere. Ne dăm şuturi în fund unii altora, flegme între ochi, ne înjurăm de mamă din te miri ce şi ne dorim…

    Comentariile sunt închise pentru Ura noastră cea de toate zilele
  • Copiii de azi, adulţii de mâine (II)
    psihologie,  social

    Copiii de azi, adulţii de mâine (II)

      Episodul 2: Tudor Tudor are în jur de 6 ani. Urcă în autobuz – cum altfel? – de mână cu mama lui. Se strecoară dibaci printre călători şi se aşază pe scaun. Ţine în mână o revistă cu supereroi, dar vrea şi jucăria ataşată revistei pe care a pus-o mama în poşetă pentru mai multă siguranţă. De aceea, îl atenţionează că dacă îi dă jucăria va trebui să aibă grijă să nu o piardă în autobuz. Tudor se răzgândeşte. Nu mai vrea jucăria. Deschide revista şi începe să silabisească. Două staţii o ţine într-o silabisire. Pare captivat de poveste. Se opreşte şi cere din nou jucăria. Mama i-o dă,…

    Comentariile sunt închise pentru Copiii de azi, adulţii de mâine (II)
  • Copiii de azi, adulţii de mâine (I)
    psihologie,  social

    Copiii de azi, adulţii de mâine (I)

    Episodul 1: Andrei Andrei urcă în autobuz cu bunicii. Se aşază cu bunicul pe locurile duble, bunica stă în picioare cu sacoşele în mână. Bunicul pare mândru de Andrei, care are în jur de 4 – 5 ani. Mă uit la el şi îi admir făţuca frumuşică, ochii vioi, mina de copil cuminte. Pare un copil crescut cu iubire, care se bucură de multă atenţie acasă, un răsfăţat al familiei. La un moment dat i se adresează bunicii: „Dă-mi să ţin şi eu ceva.” Mă bucur în sinea mea că Andrei, deși atât de mic, este grijuliu cu bunica. Bunica vrea să îi întindă sacoşa transparentă prin care se văd…

    Comentariile sunt închise pentru Copiii de azi, adulţii de mâine (I)
  • Despre legea antifumat sau ce bine că românii nu sunt japonezi
    social

    Despre legea antifumat sau ce bine că românii nu sunt japonezi

    Ascultam aseară nişte domni care dezbăteau cu patos, într-un studio tv, legea antifumat. Moderatorul era aproape convins că românii fumători nu vor lăsa lucrurile aşa, că este un drept al lor să fumeze. Unul dintre invitaţi era de părere că este absurd să bei cafea sau orice alt lichid cald sau rece fără să fumezi, adică în fumatul asociativ constă, de fapt, plăcerea. Alt invitat considera că dacă legea ar fi fost respectată, adică spaţiile să fi fost delimitate corespunzător, nu ar mai fi existat nicio problemă. După zece minute am schimbat postul. „Dezbaterea” mă plictisea. Desigur, în vreo două luni va exista o categorie favorizată şi o alta defavorizată.…

    Comentariile sunt închise pentru Despre legea antifumat sau ce bine că românii nu sunt japonezi