Copiii de azi, adulţii de mâine (II)
psihologie,  social

Copiii de azi, adulţii de mâine (II)

 

Episodul 2: Tudor

Tudor are în jur de 6 ani. Urcă în autobuz – cum altfel? – de mână cu mama lui. Se strecoară dibaci printre călători şi se aşază pe scaun. Ţine în mână o revistă cu supereroi, dar vrea şi jucăria ataşată revistei pe care a pus-o mama în poşetă pentru mai multă siguranţă. De aceea, îl atenţionează că dacă îi dă jucăria va trebui să aibă grijă să nu o piardă în autobuz. Tudor se răzgândeşte. Nu mai vrea jucăria. Deschide revista şi începe să silabisească. Două staţii o ţine într-o silabisire. Pare captivat de poveste. Se opreşte şi cere din nou jucăria. Mama i-o dă, nu fără a-l responsabiliza înainte. Tudor ia totuşi jucăria şi, oarecum previzibil, îi cad din mână nişte accesorii care o completează. Dându-şi seama că este o jucărie dificil de manevrat în acele momente i-o dă mamei înapoi.

Mama îl ia pe Tudor de mână şi se retrag spre uşă. Tudor decide că nu are nevoie de sprijinul mamei şi vrea să se ţină de bară. În secunda doi, înainte de a opri autobuzul în staţie, Tudor cade în genunchi. Mama îl ajută să se ridice. Tudor îi reproşează: „Dacă nu stăteai tu aşa şi te dădeai la o parte, nu cădeam.” Coboară amândoi: mama dând explicaţii, Tudor învinovăţind-o pentru ceea ce i s-a întâmplat.

Cum va fi Tudor ca adult? Va fi el un adult căruia îi este greu să ia decizii dacă acest lucru presupune asumarea responsabilităţii? Va face cum îl taie capul, chiar dacă este avertizat de posibilele consecinţe nedorite? Greu de previzionat. Însă de pe acum Tudor are o „calitate”: ştie să găsească un ţap ispăţitor pentru orice. Din acest punct de vedere, Tudor s-a născut în societatea „corectă.