• Ura noastră cea de toate zilele
    social

    Ura noastră cea de toate zilele

    În copilărie am aflat că mai popor ca poporul român nu exista pe pământ: ospitalier, săritor la nevoie, harnic nevoie mare, creştin. De-a lungul timpului mi-am dat seama cu tristeţe că tabloul creionat în mintea mea de copil cu ajutorul cărţilor pline de doctrină comunistă era unul idealizat şi atât. Poporul român nu este mai popor decât altele. Nu este mai cu moţ, ba dimpotrivă, moţul lipseşte aproape cu desăvârşire. Românii se cocoşesc doar între ei şi sunt mai puţin cocoşi tocmai atunci când poate „interesul naţional” o cere. Ne dăm şuturi în fund unii altora, flegme între ochi, ne înjurăm de mamă din te miri ce şi ne dorim…

    Comentariile sunt închise pentru Ura noastră cea de toate zilele
  • Cu toţii la panoul de... (dez)onoare
    social

    Cu toţii la panoul de… (dez)onoare

    Nu ştiu cum mai este acum, dar „pe vremea mea”, elevii premianţi apăreau cu fotografie, nume, prenume, clasă la panoul de onoare al şcolii. Un adevărat motiv de mândrie, că doar acesta era şi scopul. Orice recunoaştere a unui merit este binevenită. Recunoaşterea, ca şi gratificaţia, stimulează, impulsionează, este foarte adevărat că şi măreşte distanţa între cei merituoşi şi cei consideraţi mai puţin merituoşi. Soluţia este ca şi cei din urmă să beneficieze de partea lor de impulsionare. Probabil că decidenţii din instituţia numită ANAF au fost pe vremea şcolarizării lor nişte mândri premianţi. Şi, tot probabil, pe atunci se simţeau frustraţi şi afectaţi în orgoliul lor de premianţi că…

    Comentariile sunt închise pentru Cu toţii la panoul de… (dez)onoare
  • Copiii de azi, adulţii de mâine (II)
    psihologie,  social

    Copiii de azi, adulţii de mâine (II)

      Episodul 2: Tudor Tudor are în jur de 6 ani. Urcă în autobuz – cum altfel? – de mână cu mama lui. Se strecoară dibaci printre călători şi se aşază pe scaun. Ţine în mână o revistă cu supereroi, dar vrea şi jucăria ataşată revistei pe care a pus-o mama în poşetă pentru mai multă siguranţă. De aceea, îl atenţionează că dacă îi dă jucăria va trebui să aibă grijă să nu o piardă în autobuz. Tudor se răzgândeşte. Nu mai vrea jucăria. Deschide revista şi începe să silabisească. Două staţii o ţine într-o silabisire. Pare captivat de poveste. Se opreşte şi cere din nou jucăria. Mama i-o dă,…

    Comentariile sunt închise pentru Copiii de azi, adulţii de mâine (II)
  • Copiii de azi, adulţii de mâine (I)
    psihologie,  social

    Copiii de azi, adulţii de mâine (I)

    Episodul 1: Andrei Andrei urcă în autobuz cu bunicii. Se aşază cu bunicul pe locurile duble, bunica stă în picioare cu sacoşele în mână. Bunicul pare mândru de Andrei, care are în jur de 4 – 5 ani. Mă uit la el şi îi admir făţuca frumuşică, ochii vioi, mina de copil cuminte. Pare un copil crescut cu iubire, care se bucură de multă atenţie acasă, un răsfăţat al familiei. La un moment dat i se adresează bunicii: „Dă-mi să ţin şi eu ceva.” Mă bucur în sinea mea că Andrei, deși atât de mic, este grijuliu cu bunica. Bunica vrea să îi întindă sacoşa transparentă prin care se văd…

    Comentariile sunt închise pentru Copiii de azi, adulţii de mâine (I)
  • Despre legea antifumat sau ce bine că românii nu sunt japonezi
    social

    Despre legea antifumat sau ce bine că românii nu sunt japonezi

    Ascultam aseară nişte domni care dezbăteau cu patos, într-un studio tv, legea antifumat. Moderatorul era aproape convins că românii fumători nu vor lăsa lucrurile aşa, că este un drept al lor să fumeze. Unul dintre invitaţi era de părere că este absurd să bei cafea sau orice alt lichid cald sau rece fără să fumezi, adică în fumatul asociativ constă, de fapt, plăcerea. Alt invitat considera că dacă legea ar fi fost respectată, adică spaţiile să fi fost delimitate corespunzător, nu ar mai fi existat nicio problemă. După zece minute am schimbat postul. „Dezbaterea” mă plictisea. Desigur, în vreo două luni va exista o categorie favorizată şi o alta defavorizată.…

    Comentariile sunt închise pentru Despre legea antifumat sau ce bine că românii nu sunt japonezi