Copiii de azi, adulţii de mâine (I)
psihologie,  social

Copiii de azi, adulţii de mâine (I)

Episodul 1: Andrei

Andrei urcă în autobuz cu bunicii. Se aşază cu bunicul pe locurile duble, bunica stă în picioare cu sacoşele în mână. Bunicul pare mândru de Andrei, care are în jur de 4 – 5 ani. Mă uit la el şi îi admir făţuca frumuşică, ochii vioi, mina de copil cuminte. Pare un copil crescut cu iubire, care se bucură de multă atenţie acasă, un răsfăţat al familiei. La un moment dat i se adresează bunicii: „Dă-mi să ţin şi eu ceva.” Mă bucur în sinea mea că Andrei, deși atât de mic, este grijuliu cu bunica. Bunica vrea să îi întindă sacoşa transparentă prin care se văd câteva pachete mari cu napolitane,  dar se răzgândeşte când Andrei cere vehement: „Vreau napolitane!” Bunicul o admonestează: „Deşteapto! Uite ce-ai făcut!” Andrei devine agitat: „Vreau napolitane!” Bunica încearcă să-şi repare gafa: „Îţi dau când coborâm din autobuz. Mai avem puţin.” Andrei nu aude:  „Vreau napolitane!!!”

O doamnă care stă în faţa lui Andrei îi face observaţie: „Dacă nu eşti cuminte, te dă şoferul jos din maşină.” Andrei începe brusc să se dea cu capul de bara de sprijin din apropierea lui.  Domnul de lângă doamnă intervine şi el: „O să strici bara şi o s-o plătească bunicul.” Bunicul încearcă să îl liniştească pe Andrei, bunica se foieşte şi ea. Andrei se uită cu ochii lui mici şi vioi la domnul din faţa lui şi îi strigă: „Ce vrei, băi?!” Începe tirada: că nu este frumos, că eşti obraznic etc. Andrei s-a decuplat de la agitaţia din jur şi strigă iar: „Băi, autobuzule, mergi mai repede, băi!”

Îl văd de-acum pe Andrei cu alţi ochi pentru că am în faţa mea bărbatul care va fi peste ani: tupeist, infatuat, care ar face orice să obţină ceea ce vrea. Şi, de ce nu, va fi cel care înjură, din autoturismul scump, pietonul  care nu a traversat mai repede strada. Dar Andrei este încă mic şi mai are şansa de a deveni opusul bărbatului pe care l-am văzut eu cu ochii minţii câteva fracţiuni de secundă.