psihologie

Meritocrația spirituală sau cum suntem pedepsiți / răsplătiți pentru alte vieți

Meritocrația este un deziderat al oricărei societăți pentru că este o cale sigură spre dezvoltare. Unele societăți sunt foarte aproape de atingerea acestui deziderat, altele probabil că l-au atins deja, altele mai au cale lungă până acolo.

Meritocrația nu se aplică numai planului social, ci și celui spiritual. În sensul cel mai simplu și mai brut, dacă faci fapte bune ajungi în rai, dacă faci fapte rele… evident, ajungi în iad. Sau dacă ai fost nici prea prea, nici foarte foarte, ți se mai acordă o șansă, dar este absolut necesară trecerea prin Purgatoriu. Acum mai depinde și la ce cult religios ne raportăm, căci se pare că nu avem șansa unui Purgatoriu în ortodoxie, așa cum există în catolicism.

Cât despre reîncarnare, aici lucrurile nu mai sunt chiar atât de simple, cu toate că tocmai aici ar părea să fie așa. Reîncarnarea este ca o promisiune: ai ratat viața aceasta, nu-i nimic, într-o alta viitoare ai șansa unei reveniri și îndreptări a tot ceea ce nu ai făcut bine din varii motive. Șansa aceasta este uluitoare, dătătoare de speranță, cumva mai trece un pic și frica de moarte. Cui nu-i plac începuturile și, mai ales, cui nu îi place să nu ajungă în fața lui Dumnezeu pentru judecată?

Dar… există un dar și nu mă refer la vreun cadou. Îndreptarea spirituală presupune sacrificii. Adică, ai ucis într-o altă viață, pregătește-te să vezi cum e să fii victimă în cea nouă. Oh, și ca să fie și mai cutremurător, corpul tău fizic va suporta boli în funcție de cât de afectat îți este spiritul și, implicit, o vinovăție care te va însoți ca o umbră. Totul e pe bază de consecințe care se reflectă în următoarea viață sau vieți și poți rupe cercul de cât de repede te îndrepți.

Dimpotrivă, ai suferit într-o altă viață, pregătește-te să fii fericit în următoarea, pentru că meriți. Dacă o ții din viață meritorie în viață meritorie și dezvoltarea ta spirituală se îndreaptă spre cele mai înalte culmi, într-un final vei primi locul binemeritat în ierarhia meritocraților.

Ce vreau să spun, de fapt? Fiecare om are dreptul să creadă în ceea ce dorește, însă consider că și așa condiția umană este una destul de grea, că avem talentul de a nu ne ușura propria viață și nici pe a celorlalți. A ne mai împovăra și cu ceea ni se sugerează că am fi făcut în alte vieți, pentru a ne da diverse explicații pentru ceea ce ni se întâmplă în prezent sau ni s-a întâmplat în trecut, mi se pare o cale care duce într-o fundătură. Mai important decât orice este să ne uităm acum la ce oameni suntem, am dori să devenim și dacă vrem să rămână sau nu ceva în urma noastră.

A ne uita în vieți anterioare e ca și cum ne-am uita în globul de cristal: mergem la ghici, pe presupuneri. Concretă este viața în care trăim. Iar dacă vrem să ne înțelegem trecutul, poate chiar să ne împăcăm cu el, să ne uităm din nou la noi înșine, la acțiunile noastre în raport cu cei din jur. Și după ce am făcut analiza, am conștientizat ce ni s-a întâmplat, de ce anume ni s-a întâmplat, să facem pace, să ne scuturăm și să pornim să ne trăim viețile în cunoștință de cauză, fără cocoașa uriașă a vieților anterioare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.