psihologie

Lumea lui EEU

Trăim într-o lumea a Eului excesiv, gonflat, strident, aș îndrăzni să spun chiar extrem. A Eului găunos, lipsit de consistență și incongruent cu o personalitate echilibrată. Până și modul în care este pronunțat „eu” denotă artificialitate și suficiență: EEU. Este pronunțat cu toată gura, cu colțurile gurii trase prea mult pentru a țâșni din gât EEUL lăbărțat.

Este vorba de EEU și de toate formele lui când se deschid ușile la metrou, autobuz, troleibuz, tramvai și lumea dă buzna să urce fără să stea deoparte pentru a coborî ceilalți călători, când ți se taie fața pentru a lua-o cineva înaintea ta la vreo coadă sau oriunde altundeva. În general este vorba de EEU când încalc drepturile altcuiva, când îl dau la o parte pentru a-i lua locul sau când îl deranjez și îi invadez spațiul personal. Pentru că EEU are lipsă de respect pentru ceilalți și pentru reguli.

Pe de-o parte, avem acest EEU exacerbat ca un apanaj al unei societăți care nu își mai găsește reperele și în care totul este o foame după imagine și aparență, pe de altă parte, există acea directivă religioasă și spirituală: Omoară-ți Eul! Acest îndemn imperativ pe care l-am citit și auzit întocmai sau sub diverse forme este la fel de păgubos ca EEU.

Presupunerea că Eul este cel care îndepărtează oamenii de divinitate și că renunțarea la Eu este adevărata cale pentru apropierea de Dumnezeu o consider de-a dreptul exagerată. A pune între divinitate și om un așa zis Eu antagonic, din cauza căruia voia Domnului nu este îndeplinită, este o jignire adusă inteligenței celor care mai și gândesc. Este un război creat artificial pentru că, să nu ne fie cu supărare, cine își dorește credincioși obedienți, Dumnezeu sau biserica?

Renunțarea la Eu înseamnă renunțarea la sănătatea psihică. Nu mă arunc în definiții psihologice acum, însă Eul este considerat a fi nucleul personalității umane. Fără un Eu adecvat, un Eu disipat duce la boli psihice grave.

Copilul spune Eu începând cu vârsta de doi ani și jumătate, trei ani. Este un câștig uriaș pentru devenirea lui emoțională și pentru personalitatea lui aflată în stadiul germinal. Copilul știe în același timp că el este și Bogdan și Eu, iar mai departe poate să spună conștient: Eu sunt Bogdan.

Eul ne definește ca entități individuale, conferă personalității noastre unicitate, autenticitate și echilibru. De aceea este atât de important Eul și cultivarea lui sănătoasă.

Lumea a supraviețuit și s-a dezvoltat trecând printr-un Eu colectiv necesar, în care informațiile dobândite erau vitale supraviețuirii. Ele s-au transmis generațional, fiind create astfel societăți umane durabile. Dacă în trecut individualitatea era subsumată colectivității și conta binele comun, în prezent propovăduim individualitatea, dezvoltarea și fericirea personale.

Din păcate, cu cât investim timp și bani în propria dezvoltate și fericire, cu cât ridicăm individualitatea la rang de virtute socială, nevoile devin un deziderat de îndeplinit de ieri, cu atât ne narcisizăm, devenim mai egoiști și mai puțin empatici, ne îndepărtăm de fapt de noi, pentru că ne creăm un cult al personalității și ne deformăm Eul psihologic.

Dezvoltarea personală pe toate planurile este bună, ar trebui să nu se oprească toată viața, dar să fie făcută plecând de la premisa că vrem să ne îmbunătățim versiunea noastră actuală, că vrem să corectăm ceea ce ne aduce prejudicii, să ne ajustăm conduitele și comportamentele, să valorificăm calități atât pentru binele nostru, cât și pentru al celor din jur, și nu în detrimentul lor.

Dacă e să mă refer din nou la îndemnul religios, aș spune să nu ne omorâm Eul, ci să încercăm să îi redăm funcțiile lui psihologice, pentru că astfel le va dobândi și pe cele spirituale. Îndemnul ar fi „cultivați-vă un Eu sănătos, pentru că vă susține personalitatea și nu o lasă să derapeze, dezvoltați-l și elevați-l prin artă (orice formă de artă care vă place și vă bucură), filozofie, și, de ce nu, valori religioase și spirituale”.

Nu cred că lumea lui EEU va dispărea cu totul, nu are cum, este abia la început, tânără și în plină ascensiune. Aș înclina să cred că este posibil ca ea să se accentueze sau, și mai rău, să cuprindă tot, însă îmi exprim speranța că aceia dintre noi care vrem să ne salvăm o putem face.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.