• psihologie,  social

    Bătrâneţea, bat-o vina! (II)

    ”Această bătrână din imagine…” În acest mod era prezentată o doamnă cu vârsta de 50-55 de ani într-o ştire despre asiguraţii medicali care nu au intrat în posesia cardului de sănătate. Din păcate, limbajul  inadecvat folosit în jurnalele autohtone (şi nu numai) sufocă spaţiul public. Atunci când se vorbeşte despre persoane de vârste diferite acestea devin: fata, băiatul, bătrânul, bătrâna, omul de rând/omul obişnuit/omul de pe stradă. Este inacceptabilă folosirea unui astfel de limbaj care frizează vulgarul şi consider că este mai mult decât necesară o ajustare a acestuia. Cât de greu poate fi ca în loc de fata să se folosească adolescenta sau tânăra (în funcţie, evident de vârstă),…

    Comentariile sunt închise pentru Bătrâneţea, bat-o vina! (II)
  • psihologie,  social

    Bătrâneţea, bat-o vina! (I)

    Spre deosebire de acum câteva decenii când fiecare etapă de viaţă era considerată un dat firesc şi asumată ca atare, acum vârsta biologică nu mai este trăită cu aceeaşi asumare şi nu de puţine ori din acest motiv apar conflicte interioare. Copiii nu mai doresc să rămână prea mult la stadiul copilăriei şi desfăşoară activităţi care nu au legătură cu vârsta lor, adolescenţii au pretenţii de emancipare prematură şi vor să ardă cât mai repede etapele pentru a nu mai da socoteală părinţilor cu privire la alegerile pe care le fac, dar rămânând totuşi dependenţi de veniturile acestora chiar şi după ce termină o facultate. Criza se accentuează la maturitate…

    Comentariile sunt închise pentru Bătrâneţea, bat-o vina! (I)
  • psihologie,  social

    Dacă veşnicia s-a născut la sat, naţia aceasta mai are şanse să renască…

    Ce se mai poate scrie despre subiectul ”Vaslui”? Curg cuvintele tuturor (din ambele tabere pro sau contra) ca apa de la robinet în legătură cu ce s-a întâmplat sau nu acolo. Mă gândesc încă din ce parte, din ce unghi să abordez subiectul aici. Sigur, ar trebui să îmi păstrez luciditatea până la capăt şi să am o abordare psihologică, profesionistă. Până la urmă, aceasta ar fi atitudinea cea mai potrivită, însă există unele momente în viaţă când omul surclaseză psihologul, îi ia faţa. Iar în ceea ce priveşte subiectul în cauză, din orice parte l-aş apuca şi oricât m-aş învârti în jurul lui, simt că nu pot fi altfel…

    Comentariile sunt închise pentru Dacă veşnicia s-a născut la sat, naţia aceasta mai are şanse să renască…
  • social

    Ce am visat timp de un minut în bătătura Bibliotecii Metropolitane

    Recunosc, am un defect (oh, am mai multe, dar nu sunt relevante pentru acest articol), acela că mă uit cu insistenţă la detalii, cu precădere la cele de design ambiental. Hai, totuşi, să nu îl numesc defect, cât mai degrabă deformaţie profesională ca urmare a anilor în care am lucrat în amenajări interioare. Se pare că anii aceştia şi-au lăsat cu prisosinţă amprenta asupra modului cum mă raportez la ceea ce se află în jurul meu pentru că altfel nu aş avea motive să evadez brusc  pe tărâmul imaginaţiei când trec prin locuri care ar putea arăta infinit mai bine cu un minim de efort. Să exemplific: îmi imaginez, când…

    Comentariile sunt închise pentru Ce am visat timp de un minut în bătătura Bibliotecii Metropolitane
  • psihologie,  social

    Până şi un psiholog poate avea frici

    Ciudat sau nu, dar şi un psiholog poate avea frici mai mari sau mai mici. Frica mea, descoperită relativ recent, nu este frica de moarte, ci una care s-a insinuat de când mă uit mai frecvent la televizor şi accesez mai mult internetul. Este legată atât de interacţiunea din spaţiul public a semenilor mei, cât şi de cea din mediul virtual. Recunosc fără reţineri că îmi este frică de răutatea născută din minţile obtuze şi sufletele sterpe, de comentariile pline de venin pe care oameni care nu se cunosc între ei le lasă în urmă, de cuvintele extrem de jignitoare când nu sunt de acord cu ceva. Dacă în spaţiul…

    Comentariile sunt închise pentru Până şi un psiholog poate avea frici
  • psihologie,  social

    O după-amiază la mall sau ce face mama când copilul plânge

    Duminică după-amiază la mall. Mai precis pe terasă. Atmosferă plăcută. Oameni care socializează stând la mese, pe bănci, pe iarbă, mă rog, fiecare unde se simte mai bine. Sunt cu un prieten care îmi povesteşte despre nişte momente, cum altfel, decât amuzante, dintr-un program de stand up comedy. În timp ce îl ascult, şi, evident, mă amuz, observ că nu departe de noi pe banca lungă stă un cuplu. Ea să aibă în jur de treizeci de ani, el la fel. Tineri, drăguţi, moderni. Nu par interesaţi să ne asculte conversaţia, îşi văd de ale lor. După câteva minute apare un băieţel de aproximativ opt ani, slăbuţ, mititel, cu o…

    Comentariile sunt închise pentru O după-amiază la mall sau ce face mama când copilul plânge