concursuri
-
Cum și-a recăpătat vecinul meu încrederea
O poveste despre traduceri medicale Cu ceva timp în urmă, vecinul meu de palier (sau, mai exact, vecinul a cărui ușă de apartament se află aproape lipită de a mea) m-a sunat surescitat: „Poți să vii câteva minute până la mine?” Nu era prima oară când se întâmpla să mă sune, hodoronc-tronc, în miezul zilei. Pentru că știa că lucrez, ca și el, de acasă, nu considera că este un deranj prea mare să mă întrerup din ceea ce făceam și să dau fuga în apartamentul lui. Ba, dimpotrivă, considera că, în calitate de unic vecin de palier, se simțea îndreptățit să îmi solicite prezența ori de câte ori se ivea…
-
Dacă aș fi fost doctor în frumusețe…
Cam pe la douăzeci și cinci de ani au început problemele mele cu pielea. Brusc. Fără vreun avertisment prealabil, fără niciun semn anterior. Pur și simplu, am observat o roșeață infimă pe obrazul drept, în apropierea nasului. M-am mirat, m-am gândit că o fi ceva trecător și mi-am văzut de ale mele. Deh, ca la douăzeci și cinci de ani. După o săptămână, roșeața era la locul ei. Persista și rezista. Nimic nu părea să o perturbe: nici ritualul meu de îngrijire a pielii, nici expunerea la soare sau la vânt. Era ca o entitate de sine stătătoare, cu propria sa viață, chiar voință. Părea ceva care nu avea legătură…
-
Primul meu city break low cost
Am un prieten care, din când în când, îmi dă raportul, fără să i-l cer, prin ce locuri a mai fost. La început l-am ascultat cu o ureche și i-am pus o serie de întrebări mai mult din condescendență, fără un interes real: „Da, și zici că ți-a plăcut? Câte zile ai stat? Aha, și zici că ești foarte mulțumit de preț… Da, sună interesant…” Și cam aici se oprea conversația în legătură cu vacanța lui ieftină cea mai recentă. Adevărul este că prietenul în cauză pleacă în vacanțe mai des decât mă duc eu la supermaketul din colț. Pe undeva, cred că îl invidiam puțin pentru că găsise o…
-
Ce ținute aș fi ales pentru nunta la care nu am fost
Să fi fost anul de grație 2008 când una dintre prietenele mele s-a hotărât să facă marele pas – să se căsătorească. M-am bucurat – așa cum era și firesc – pentru ea, m-am bucurat și când am primit invitația la nuntă, însă, când am citit-o, toată bucuria mea s-a spart ca un balon de săpun. Pe invitație era trecută, negru pe alb, ținuta pentru preafericitul eveniment: rochie neagră pentru doamne, smoking negru pentru domni. Am inspirat și am expirat de câteva ori, apoi mi-am spus mie însămi: Hai, că va fi bine! După această scurtă și necesară îmbărbătare, am sunat o prietenă comună, care la rândul ei era invitată…
-
Cu concursul SuperBlog înainte!
Duminica trecută, seara târziu, unul dintre prietenii mei mi-a trimis un mesaj în care îmi scria că se va ține concursul SuperBlog și mă întreba: ce zici, te bagi? I-am răspuns fără să mă gândesc prea mult: mă bag! Apoi m-am gândit și am început inevitabil: da, dar știi, stai că eu nu vreau să concurez sub presiunea premiilor, dar parcă ideea de concurs nu mă încântă prea tare… Prietenul meu, fire practică, mi-a replicat: ia-o așa: este o ocazie bună pentru a-ți face o rutină din a scrie constant și, mai ales, de a-ți pune la bătaie creativitatea. Ce mai tura-vura, cert este că m-am lăsat convinsă (nu chiar atât…
