Cam pe la douăzeci și cinci de ani au început problemele mele cu pielea. Brusc. Fără vreun avertisment prealabil, fără niciun semn anterior. Pur și simplu, am observat o roșeață infimă pe obrazul drept, în apropierea nasului. M-am mirat, m-am gândit că o fi ceva trecător și mi-am văzut de ale mele. Deh, ca la douăzeci și cinci de ani. După o săptămână, roșeața era la locul ei. Persista și rezista. Nimic nu părea să o perturbe: nici ritualul meu de îngrijire a pielii, nici expunerea la soare sau la vânt. Era ca o entitate de sine stătătoare, cu propria sa viață, chiar voință. Părea ceva care nu avea legătură…