Mens sana in corpore sano
concursuri

Mens sana in corpore sano

Nu știu alții cum au crescut, dar eu am crescut cu trei mese pe zi și niște gustări insinuate printre ele. Obligatoriu măcar un măr pe zi. Obligatoriu masa principală cu mâncare gătită: felul întâi, doi și desert doar duminica, pentru că atunci avea mama timp de el. Și alergam într-o disperare: ba după colegii lui frate-meu pentru că nu știu ce aveau de împărțit și eu, ca o soră mai mare, îi luam apărarea, ba pentru că jucam leapșa, ba pentru că eram la ora de sport. Până și prin casă alergam să mă ascund repede-repede în vreun cotlon ca să îi sperii pe ai mei. Cred că stăteam locului doar în timpul orelor la școală, când mâncam, îmi făceam temele sau dormeam. În vremurile acestea moderne, pline de diagnostice pentru te miri ce, atât eu, cât și copiii din generația mea, am fi primit mai mult ca sigur diagnosticul de ADHD.

Ce s-a schimbat de atunci? Oho, o grămadă! În primul rând, nu mai mănânc două sau trei feluri la masa principală, în al doilea rând, nu mai alerg, din motive de glezne sucite de-a lungul timpului, genunchi accidentați grav, tendoane slăbite. În schimb, merg pe jos indiferent de vreme. Ah, și fac gimnastică dimineața. Așa, cu ochii închiși, nici nu mă trezesc bine, îmi trag perna de sub cap și încep mișcările din poziția culcat pe spate. Vreo zece minute. Apoi continui în picioare lângă pat alte zece minute. De multe ori acestea sunt singurele momente din zi în care fac gimnastică.

Pentru că tot pomeneam de mâncare în paragrafele de mai sus… Nu am dezvoltat (încă) vreo obsesie în legătură cu alimentația. Pur și simplu, îi dau corpului ce are nevoie sau, cum spun eu, ce îmi cere el. În copilărie mâncam carne pentru că asta mi se punea în farfurie și nici nu făceam prea multe mofturi, mai târziu, undeva după douăzeci și un pic, am început să renunț. Obsevasem că mă simțeam mult mai bine fără carne în mâncare. Au mai fost perioade când am mâncat carne, însă, în cele din urmă, am renunțat de tot. A fost o alegere care nu m-a pus deloc în dificultate, în sensul că nu mă apucă poftele dacă văd o friptură. Nu am nicio treabă. Dar, recunosc, mănânc pește și fructe de mare.

Ce mănânc cu predilecție? Uneori dimineața și seara musli sau cereale cu iaurt (un prieten m-a avertizat că nu este în regulă să mănânc și seara astfel, nici nu l-am întrebat de ce și nici nu am renunțat la obicei). Alteori îmi fac un smoothie cu fructe și cereale. Depinde de chef și de dispoziție. Pentru masa principală, prefer oricând o supă cremă în care arunc și o mână de soia granule pentru consistență atunci când nu am pâine în casă pentru crutoane. Nu mă dau în lături nici de la orezul brun prefiert, pe care îl prepar în stil asiatic cu legume, pește, fructe de mare sau doar cu tofu. Pastele făinoase integrale își mai fac și ele din când în când loc în meniul meu, pregătite cu legume sau brânză.

Nu fac nici azi, cum nu am făcut nici în copilărie, nazuri la mâncare, cu mici excepții: să nu fie gătită cu mult ulei, să nu fie foarte sărată, să aibă culoare și  o gamă complexă de gusturi (ador să mănânc un fel care să fie în același timp picant, dulce, acrișor, chiar și amărui). Evident că am și alimente preferate. Mi-au plăcut dintotdeauna fructele și legumele (pe care nu mă dau înapoi să le mânânc ca atare și nu pregătite în vreun mod anume), soia, orezul, tofu, fructele de mare, untul de arahide. Și cu siguranță mai sunt, dar acum nu îmi vin în minte decât alimentele, hai să le spun, de bază în alimentația mea, dar cu care pot să mă joc gătind feluri simple și pe gustul meu.

Cum le aleg este o altă chestiune. Rar mă iau după reclame. Sunt genul de cumpărător care nu se duce la pomul lăudat cu sacul și nu crede în minuni digestive pentru că mănâncă un anume tip de iaurt sau eu știu ce alt produs alimentar prezentat ca având virtuți de panaceu universal. Merg pe bunul simț: adică pe ce scrie pe etichetă. Încerc. Dacă mă convinge, mai cumpăr și rămân fidelă brandului. Contează calitatea, contează și prețul. Plus că sunt și un cumpărător care nu  vrea mari bătăi de cap, ci dimpotrivă, să găsească mai multe produse sub aceeași marcă, să le aibă cât mai la îndemână.

 Și le am la îndemână cu SanoVita, care are produse extrem de variate și versatile: de la cereale, musli (preferatele mele sunt Musli crunch miere și alune și Crispy – fulgi de ovăz), produse din soia, după care sunt înnebunită, indiferent că vorbim despre granule sau felii, unt de alune, fructe confiate, orez brun prefiert, paste integrale din grâu, sare roz de Himalaya (pe care nu am descoperit-o de mult timp și care îmbogățește cu adevărat gustul mâncării), până la băuturi din soia și migdale (ambele merg de minune în cafea în locul laptelui). Și mai au ceva pe lângă calitate și preț bun: sunt pline de vitamine, fibre, minerale și proteine. Până la urmă asta e tot ceea ce contează: să simți că atunci când mănânci te hrănești, primești energie și nu că doar îți umpli stomacul, ca apoi să scotocești prin buzunare după pastile antibalonare.

Nu dețin vreo rețetă minune și secretă a sănătății. Mă abțin să fac excese de orice fel. Îmi ascult corpul și, pe cât posibil, încerc să îl otrăvesc cât mai spre deloc. Încerc să îl hrănesc și să îl mențin cât mai sănătos și în formă fizică bună. În fond, latinii aveau dreptate, trupul și mintea sunt corelate. Aș mai adăuga eu, și spiritul. Deci… mens sana în corpore sano tuturor!

Articol scris pentru SuperBlog 2016.

Mens sana in corpore sano

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.