concursuri

Cum (aproape) am ajuns navigatoare auto

M-am visat la volan. Eu, care n-am condus niciodată și nu mi-am exprimat dorința de a face așa ceva nici măcar în glumă. Conduceam spre Pipera, unde mă angajasem la o corporație. Veneam de la trei sute de kilometri ca să lucrez la cea mai tare firmă dintre toate. În mașina mea deja depășită (se pare că în vis aveam mașină și carnet de vreo zece ani), fără un sistem de navigație modern.

Când eram pe la jumătatea drumului, observ un nene la autostop. Se făcea că în vis legea permitea să iei autostopiști și că eu eram foarte curajoasă și mai ales aveam încredere în oameni. Și am oprit. „Nenea” era, de fapt, un tânăr corporatist, care mergea în aceeași direcție. Nu avea carnet și nici mașină, deocamdată lucra într-un call center și nu-și permitea. Dar știa foarte multe despre mașini și mai ales despre sistemele de navigație auto. Tot drumul mi-a explicat cât de mult m-ar ajuta un astfel de sistem. Mi-a povestit și de unde-mi recomandă să-mi cumpăr: magazinul online Edotec.

„Da, dar mașina mea e destul de veche și nu știu dacă găsesc o navigație dedicată pentru ea. Ar merge să adaptez altceva? Nu mai bine folosesc eu în continuare Google Maps?”

„Nu se compară o aplicație de pe telefon cu un sistem de navigație dedicat. Ai avea de toate: navigație – ai alege mereu drumul cel mai scurt și fără frica de a te rătăci, bluetooth, DVD, USB – ca să-ți pui muzică de pe ce suport vrei tu și chiar filme HD. Uite, navigația asta pentru Hyundai are sistem de operare Android, deci poți rula cam orice fișier multimedia vrei și, în plus, poți instala și alte aplicații. Tu conduci, dar poate eu aș fi jucat un Angry Birds, ceva, că are și touchscreen. Are și un conector special pentru integrarea comenzilor de pe volan, procesor digital de semnal (DSP) pentru o recepție radio îmbunătățită și sunet de calitate. Și… ține-te bine: suportă mirroring Miracast & Airplay, adică poți asculta muzică în mașină și vedea filme în mașină de pe telefon, fără să folosești vreun cablu! Plus că ai avea și net pe el, cu o cartelă 4G.”

„OK, aproape că m-ai convins, dar până m-aș obișnui cu el… plus că e cam scump. Știi, abia m-am angajat la corporație, încă n-am apucat să strâng bani.”

„N-are nimic, oamenii îl vând și în rate. Ți-l și montează, deci mai mult ca sigur îți arată și cum funcționează.”

În momentul ăla m-a sunat pe Skype prietena mea din State. Vorbesc aproape zilnic cu ea, dar e mai dificil când sunt la volan și folosesc telefonul pe post de navigație, așa că i-am respins apelul, cu gândul să o sun eu când ajung la destinație.

„Vezi?”, zice tânărul corporatist pasionat de mașini și tot felul de gadgeturi pentru ele. ”Acum ai fi vorbit prin Skype de pe telefon, că-l aveai liber. Sau puteai vorbi și de pe sistemul de navigație auto, că are Android și poți instala și aplicația asta!”

„Bine, acum chiar m-ai convins. O să intru pe site-ul Edotec după ce termin treaba, să văd despre ce e vorba. Trimite-mi, te rog, link-ul la adresa l…[email protected].”

Dimineață, când m-am trezit, am intrat pe site. Totul fusese doar un vis, dar… culmea! site-ul Edotec chiar exista și oferea tot ce-mi zisese băiatul acela în vis. Dacă nici ăsta nu e un semn că trebuie să-mi cumpăr un sistem de navigație… Ah, dar stai! Mai întâi îmi trebuie carnet și mașină, că și alea erau în vis.

Măcar site-ul celor de la Edotec e real și, dac-ar fi să-mi cumpăr navigație dedicată (sau navigație universală) de la ei, i-aș alege pentru că au o gama variată de produse disponibile în stoc, cu livrare în maximum 2 zile, suport tehnic dedicat, pentru instalare sau orice fel de întrebări privind produsele comercializate, garanție 24 luni pentru majoritatea produselor și livrare gratuită pentru majoritatea produselor. În plus, toate produsele comercializate sunt testate!

Ăsta da vis… util. Mai rămâne să-mi iau carnet și mașină. Poate fi mai veche și fără navigație, pe-aia știu de unde o iau.

Articol scris pentru SuperBlog 2016.

Sursa foto: edotec.ro

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.