concursuri

Ce povești am ales să citesc în preajma Crăciunului ce va veni

Decembrie este una din lunile mele preferate. Și nu pentru că începe vâltoarea cumpărăturilor și a Sărbătorilor, ci pentru că este luna care îmi oferă un extraordinar cadou: posibilitatea de a mă retrage în confortul locuinței mele fără să simt vreo vinovăție că nu fac nimic. Mi-am setat de mulți ani mentalul că decembrie este luna în care îmi permit a sta în casă zile la rând, chiar săptămâni, savurând cu o plăcere aproape hedonistă această perioadă, care, din păcate, trece mult prea repede.

Mi-am luat libertatea ca în așa-numita lună a cadourilor să nu merg la cumpărături deloc, nici pentru cadouri dedicate celor dragi, nici pentru a umple cărucioare cu moț pentru masa de Crăciun sau de Revelion. Ies din acest tipar dintr-un dezinteres total pentru tradiții, pentru lucrurile care așa se fac sau au fost moștenite și perpetuate fără să se știe exact de ce, pentru consumerismul forțat. Prefer să mă raportez într-o măsură însemnată la dimensiunea atât spirituală, cât și magică a acestei perioade.

Decembrie rămâne ocazia de a mă aduna laolaltă cu mine însămi, de a reflecta la experiențele trăite de-a lungul anului, de a visa și de a citi povești. Mai mult ca oricând, simt nevoia să mă îmbib cu povești care să mă transpună în universuri insolite. Am un un ritual oarecum bizar de la care nu mă abat: cu câteva săptămâni bune înainte de a intra în luna decembrie, încep să caut poveștile, unele știute, altele noi, lăsându-mă întotdeauna condusă de inspirație și de nevoile sufletului meu.

Așa am procedat și acum: mi-am început căutările pe internet și am ales editura RAO. M-am simțit ca și cum aș fi plecat într-o călătorie fantastică în care fiecare carte descoperită sau redescoperită era o comoară pe care ar fi trebuit să o iau cu mine. Am petrecut câteva ore fascinante în căutarea acelor povești care să îi țină sufletului meu de cald și să îl îmbogățească. Astfel, am ales din secțiunea Clasic doi autori care m-au vrăjit și de care nu mă satur niciodată: Gabriel Garcia Marquez și Hermann Hesse, și cărțile lor fabuloase: A trăi pentru a-ți povesti viața, Povestea târfelor mele triste, Siddharta. Călătoria spre Soare-Răsare.

La o primă vedere nu par a avea legătură nici autorii între ei, nici poveștile. Unul vine din spațiul sud-american, fierbinte și ușor haotic ca filon emoțional, celălalt din spațiul germanic, mai riguros, mai psihoanalitic, de-a dreptul parcimonios când vine vorba de efuziuni sentimentale. Însă ceea ce au amândoi în comun (în afara premiului Nobel) este forța cu care spun poveștile: fie că este vorba despre autobiografie, ca în cazul lui G.G. Marquez în A trăi pentru a-ți povesti viața sau despre povestea personajului său de 90 de ani plină de inefabilul iubirii din Povestea târfelor mele triste, fie de viața ca o călătorie și o căutare spirituală continuă a lui Siddharta. Oricare dintre aceste vieți reale sau ireale are darul de a împrumuta și celui/celei care intră cu mintea și cu sufletul pe tărâmul lor, ceva din unicitatea lor, din aura care le înconjoară, chiar din măreția lor. Iar spațiile din care provin cei doi autori ajung să se întrepătrundă, să nu pară deloc divergente și să nască povești universal valabile despre ființa umană cu îndoielile și căutările sale, despre iubire și împlinirea Sinelui.

Și pentru că latura mea psihologică își cere tributul, dar nu se lasă mai prejos nici latura atrasă de misterele Chinei sau cea curioasă de tot ceea înseamnă Timp, am ales din secțiunea Thriller cărți care par a avea legătură cu sfera mea de interes:  Ființa din oglindă de Ulla Frohling, Cititorul de cadavre de Antonio Garrido și Insula sfârșitului timpului de Javier Gonzalez. Din descrierile care mi-au suscitat interesul am aflat că Ființa din oglindă are la bază o poveste de reală, nu tocmai ușor de citit, din cauza experiențelor extreme prin care trece personajul feminin central, Angela, pe care autoarea a cunoscut-o și datorită căreia a început să se documenteze despre personalitățile multiple. Cititorul de cadavre aduce în prim plan China Imperială și povestea unui tânăr, pe numele său Ci Song, care, în ciuda originii sale modeste, ajunge în elita medicilor legiști denumiți cititori de cadavre, a căror misiune era aceea de a rezolva cazurile de crimă de la Curte. Tânărul este considerat ca fiind primul medic legist din istoria medicinei, pentru că a folosit metode inovatoare în rezolvarea unor cazuri de crimă. Insula sfârșitului timpului aduce în atenția cititorului o serie de enigme în ceea ce privește timpul, ele putând fi elucidate cu ajutorul unor indicii care țin de zona ocult-religioasă și care ar putea schimba conceptul pe care umanitatea îl are despre timp.

Ca un bonus, cadou sau ca pe singura excepție pe care o fac în materie de cadouri de Sărbători, am selectat trei titluri interesante din secțiunea Tineri, pentru fiica adolescentă a prietenei mele (sunt sigură că nu voi rezista și le voi citi și eu): Eu, Earl și sfârșitul Ei, de Jesse Andrews, Fata care a îmblânzit vântul,de Meg Medina, și Prințesa lupilor, de Cathryn Constable. M-am lăsat nu doat inspirată de titluri și de descrieri, dar și de genul pe care mi-ar plăcea mie să-l citesc dacă aș mai fi adolescentă. Eu, Earl și sfârșitul Ei este o poveste despre o prietenie adolescentină confruntată cu un element dramatic: boala, mai precis leucemia. Fata care a îmblânzit vântul prezintă o poveste despre sacrificiu și dragoste, iar Prințesa lupilor este despre aventura unei fete care, împreună cu prietenele ei, se aventurează în castelul de gheață al unei prințese din misterioasa Rusie, unde trăiesc întâmplări neobișnuite.

Abia aștept să se amestece mirosul de carte nouă cu mirosul de măr copt, scorțișoară și alte mirodenii și, eventual, să o aud pe buna mea prietenă la telefon: De Sărbători, în casa noastră, toată familia citește.

Articol scris pentru SuperBlog 2016.

Surse foto: raobooks.com

2 comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.